Mă doare când aud vocea ta in departare şi nu pot să-ţi spun cât de mult bine îmi face ca te aud macar. Mă doare cand plâng în tăcere ca tu să nu auzi cât de mult mă sufocă gândul că eşti departe. Mă simt ca o trestie care încearcă să stea dreaptă chiar dacă vântul bate mult prea violent. Sunt ca un înger tăcut ce veghează asupra ta, mângâindu-te în timp ce dormi, ca mai apoi când te trezeşti să plec departe ca tu să nu ştii de prezenţa mea. Uneori, uit câte o lacrimă vărsată pe perna ta. De câte ori deschid gura să-ţi spun lucruri care mă dor, mă opresc şi mă uit la fericirea din ochii tăi. Eşti atât de frumosa! Când eşti trista, nu pot să-ţi spun nimic din ce aş vrea pentru că plâng. Plâng alaturi de tine.
Tremur la gândul că s-ar putea să fii nefericita. Iubesc, dar nu iubesc cu o iubire egoistă ci iubesc cu o iubire care oferă totul, neaşteptând nimic în schimb. Mă doare vocea ta, dar mai tare m-ar durea lipsa ei... E bine aşa…e unică vocea ta. E o vibraţie dureroasă care-ţi atinge fiecare por făcând să-mi tremure sufletul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu